„Pentru mine a fost o experiență foarte bună care m-a ajutat să mă dezvolt pe mai multe planuri.
Trainerul nostru, Bogdan Barbusiu, a creat un mediu relaxat și a reușit să expună și să explice foarte bine informațiile.“
În era tehnologiei rapide și schimbărilor continue, reconversia profesională devine o necesitate pentru cei dornici să-și transforme cariera și să pătrundă în domenii cu o creștere semnificativă și oportunități abundente.
Dintre numeroasele opțiuni disponibile, industria IT rămâne una dintre cele mai dinamice și căutate, oferind un teren fertil pentru cei hotărâți să își reorienteze competențele și să exploreze noi orizonturi.
În această lumină, interviul de astăzi aduce în prim-plan povestea inspirațională a Ioanei, absolventa cursului de Testare Software, care a ales să își reconstruiască cariera într-un domeniu în continuă evoluție.
Explorează schimbarea sa de direcție, provocările întâmpinate și experiența de Software Tester din prezent.
Spune-ne mai multe despre tine. 🙂 În ce domeniu lucrai înainte de IT School și ce funcție ocupai?
Eu am terminat facultatea de Drept, dar nu a fost ceva ce mi-a plăcut, așa că nu am profesat niciodată. După facultate m-am angajat direct în alt domeniu, iar cel mai mult am lucrat ca și Analist Control Calitate pe partea de Machine Learning.
Care a fost motivația ta de a face reconversie profesională în domeniul IT/ Testare Software?
Jobul pe care îl aveam nu îmi oferea perspective pentru viitor. Deși îmi plăcea ce făceam, simțeam că nu am unde sa evoluez. Am vrut să-mi testez limitele și să încerc să găsesc un drum pe care să pot crește.
Îmi doream mult să mă specializez într-un domeniu puțin mai tehnic și să găsesc un job în care să fie oportunități de creștere pentru viitor. În același timp, partea de control calitate mi-a plăcut destul de mult, așa că am vrut să găsesc ceva unde să-mi pot folosi skilluri deja dobândite.
Așa am ajuns la partea de Testare Software.
Aveai cunoștințe despre tehnologiile cursului la care voiai să te înscrii, sau ai făcut research înainte?
Nu aveam cunoștințe în IT, dar am primit o recomandare să merg în direcția asta de la cineva care lucra în IT. Am făcut research și am aflat ce ar fi urmat să studiez la curs. La momentul acela mi s-a părut un domeniu foarte bun cu care să încep.
De ce ai ales IT School?
Am făcut destul de mult research înainte să aleg un curs. Ce îmi amintesc este că am citit lucruri foarte bune despre IT School pe social media, lucru care m-a făcut să aleg IT School.
Descrie-ne pe scurt experiența din timpul cursului.
Pentru mine a fost o experiență foarte bună care m-a ajutat să mă dezvolt pe mai multe planuri.
Trainerul nostru, Bogdan Barbușiu, a creat un mediu relaxat și a reușit să expună și să explice foarte bine informațiile. Am apreciat mult formatul, faptul că a fost un echilibru foarte bun între teorie și practică, dar și faptul că puteam oricând să întreb atunci când nu înțelegeam și să primesc un răspuns imediat.
Ai avut temeri sau momente dificile în timpul cursului? Dacă da, cum ai reușit să le depășești?
Da, a fost un challenge destul de mare, nu știam mai nimic despre domeniu și venea informație multă și dificilă în ritm foarte alert.
Simt însă că majoritatea provocărilor le-am depășit împreună, alături de trainer și de colegi, chiar în timpul cursului. Au ajutat discuțiile, sesiunile de Q&A și sfaturile primite.
Cum au fost sesiunile de orientare în carieră din cadrul IT School?
Foarte utile, Cătălin a reușit să expună niște lucruri la care nu mă gândisem înainte. Am realizat faptul că nu contează atât de mult să ai doar experiență tehnică vastă, ci și partea de soft skills și cum reușești să pui in valoare skilluri pe care le ai deja.
După curs, mi-a fost de mare folos informația primită la aceste sesiuni, în special la interviurile pe care le-am avut.
Cu ce lecție ai rămas din partea trainerului?
Am rămas cu mai multe lecții din partea lui Bogdan, dar cred că cea mai importantă a fost să găsesc mereu logică în ceea ce fac, să încerc să transpun orice concept teoretic în practică înainte să îmi confirm că l-am înțeles.
Cât timp a durat de la finalizarea cursului să obții un job?
Doi ani după terminarea cursului nu am căutat activ să îmi schimb domeniul.
Deși absolvisem cursul, am primit o promovare la jobul anterior și am ales să continui acolo încă o perioadă. Din momentul în care m-am decis să încep să caut activ joburi în domeniu, a durat în jur de 6 luni să îmi găsesc o poziție.
Pe ce funcție lucrezi în prezent și în ce constă activitatea ta?
Lucrez de 4 luni ca și Junior Software Tester. Momentan învăț foarte multe, am ocazia să înțeleg aplicația pe care o testez din punct de vedere tehnic, să scriu test cases și să le execut manual sau folosind SQL.
Folosesc foarte multe dintre noțiunile învățate la curs și e foarte util sa ai deja o bază solidă de cunoștințe pe care sa o poți aplica in jobul de zi cu zi.
Ce îți place cel mai mult la noul job/ domeniu?
Îmi place mult mediul dinamic și faptul că în fiecare zi am ocazia să învăț ceva nou. Simt că mă dezvolt și că sunt în sfârșit pe drumul cel bun.
What’s next for you? Ce obiective noi dorești să realizezi?
Momentan doresc să continui să îmi dezvolt cunoștințele în acest domeniu, să capăt mai multă experiență și să ajung să mă pot numi un tester foarte bun.
Pe termen lung, obiectivul meu e sa ajung să îi pot învăța pe alții și să împart din cunoștințele mele cu alte persoane care vor să reușească.
Oferă un sfat celor care doresc o reconversie profesională și nu știu cum să facă primul pas.
Ce aș recomanda pentru oricine ar fi să nu ezitați să încercați lucruri noi și să nu vă fie teamă de schimbare. Din experiența mea, odată ce decizi că vrei o schimbare, orice pas, oricât de mic, va conta. Așa că, intră pe YouTube și caută un video cu ceea ce te interesează.
Citește un articol, înscrie-te la un curs, vorbește cu cineva care a reușit. Odată ce începi să faci ceva în sensul acesta, călătoria este deja ongoing și vei ajunge, mai devreme sau mai târziu, acolo unde îți dorești.
Inspirat/ă de povestea Ioanei și de domeniul de Testare Software? Iată cum vei evolua în cadrul cursului de Testare Software de la IT School.