Cum am devenit QA Tester

Elisa Corcodel

Elisa Corcodel

Absolventă a cursului de Testare Software
de la IT School la Drept Drept QA Testing
IT School TimișoaraTimișoara

„Per total, aș spune că experiența a fost una cu adevărat completă, de la agonia primului proiect practic, până la extazul oferit de exercițiile interactive, care făceau ca materia să se așeze logic, să capete sens și să-ți dea senzația că testarea chiar este un domeniu extrem de interesant.“


Într-o lume în continuă schimbare, tranzițiile profesionale nu mai sunt doar o excepție, ci o oportunitate de evoluție și reinventare. 

Elisa este exemplul perfect al curajului de a face un pas în afara zonei de confort și de a explora un domeniu complet nou. Din sălile de judecată, unde își forma drumul în cariera juridică, Elisa a ales să pășească în universul dinamic al IT-ului. 

În acest interviu, ne împărtășește povestea transformării ei, motivațiile care au inspirat-o să urmeze un curs de Testare Software la IT School, dar și lecțiile și provocările întâlnite pe parcurs. 

Hai să descoperi cum perseverența și dorința de dezvoltare pot deschide noi orizonturi profesionale!

Spune-ne mai multe despre tine. În ce domeniu lucrai înainte de IT School și ce funcție ocupai?

Înainte de IT School eram masterandă la Facultatea de Drept și aveam experiență doar din stagiile de practică desfășurate la judecătorie, pe secția penală. Așadar, primul meu job l-am obținut după ce am finalizat cursurile de Testare Software.

Care a fost motivația ta de a urma o nouă direcție în IT, pe nișa Testării Software?

Motivația de a lucra în domeniul IT a fost alimentată, în primul rând, de dorința de a avea mai multă libertate, dar și de pasiunea pentru un domeniu nou, deschis, dinamic și interactiv.

Aveai cunoștințe despre tehnologiile cursului la care voiai să te înscrii sau ai făcut research înainte?

Înainte de a mă înscrie la curs am început să fac puțin research pentru a înțelege mai bine ce presupune acest domeniu, astfel încât să am o imagine de ansamblu și să pot stabili dacă mi s-ar potrivi. Am vrut să mă asigur că m-aș descurca.

De ce ai ales IT School?

După ce am decis că acest domeniu mi s-ar potrivi, am început să caut cursul ideal pentru mine. IT School mi-a atras atenția datorită review-urilor foarte bune, descrierii bine structurate a cursului și prezentării generale convingătoare. Pur și simplu, mi-a inspirat încrederea că ar fi alegerea perfectă – și chiar a fost!

Cum a fost experiența din timpul cursului?

Per total, aș spune că experiența a fost una cu adevărat completă, de la agonia primului proiect practic (cu gândul constant „dacă nu mă descurc”), până la extazul oferit de exercițiile interactive, care făceau ca materia să se așeze logic, să capete sens și să-ți dea senzația că testarea chiar este un domeniu extrem de interesant. Momentele dificile le-am depășit cu ajutorul trainerului nostru, Raul, care ne-a oferit constant încredere în noi și ne-a provocat mereu să ne depășim limitele.

Cum au fost sesiunile de orientare în carieră din cadrul IT School?

Sesiunile de orientare în carieră au fost extrem de utile, mai ales pentru că toată lumea era familiarizată cu formatul Europass, care, sincer, mi se părea depășit pentru acest domeniu. În plus, aveam impresia că, neavând experiență în domeniu, nu aveam ce să scriu în CV. Aceste sesiuni m-au ajutat să învăț cum să-mi construiesc un CV adaptat, să identific cele mai relevante informații care merită incluse și să mă pregătesc eficient pentru un interviu.

Cu ce lecție ai rămas din partea trainerului?

Din partea trainerului am rămas cu multe lecții valoroase, dar cea care îmi vine acum în minte este: „Nu există aplicație fără bug-uri, oricât de bine ar fi ascunse.” 😄

Pe ce funcție lucrezi în prezent și în ce constă activitatea ta?

În prezent, lucrez ca Validation Engineer la o companie de Visual AI din domeniul retail, specializată în edge computing, iar activitatea mea constă în testarea funcțională și non-funcțională a soluției utilizând în principal tehnologii precum Linux, Docker și Python.

What’s next for you? Ce obiective noi dorești să realizezi?

Sincer, nu știu exact ce urmează pentru mine, având în vedere că în acest domeniu mereu apar noutăți, dar sunt clar determinată să învăț cât mai mult pentru a putea crește și a mă dezvolta. Întotdeauna încerc să învăț ceva nou sau să aprofundez cunoștințele pe care le am deja.


Inspirat/ă de povestea Elisei? Interesul sau simpla curiozitate către un alt domeniu îți poate deschide căi de a explora oportunități noi de avansare. Iată cum ar putea arăta experiența ta de învățare în cadrul cursului nostru de Testare Software!