Cum am devenit Software Developer

Bogdan Aldea
„ Experiența cursului a fost foarte mișto. Așteptam fiecare sesiune cu entuziasm și curiozitate despre ceea ce urma să învățăm. Trainerul nostru venea de fiecare dată cu o atitudine motivantă și plecam de la sesiunea de curs cu gândul la următoarea. Toate astea m-au făcut să rămân motivat pe tot parcursul cursului.”
Bogdan este absolventul cursului de programare Python la IT School, care a reușit să debuteze în domeniul programării. Având experiență în domeniul Horeca pe perioada studenției, Bogdan nu se regăsea în specializarea urmată și a dorit să urmeze o carieră într-un domeniu de viitor.
Din curiozitate pentru funcționalitățile limbajului de programare Python, Bogdan și-a dezvoltat o pasiune pentru această nișă în care a căutat dezvoltare continuă chiar și după finalizarea cursului.
Descoperă povestea sa, lecțiile învățate și cum a reușit să se angajeze în domeniu ca Software Developer.

Spune-ne mai multe despre tine. În ce domeniu lucrai înainte de IT School și ce funcție ocupai?
Horeca. Joburile din domeniul acesta erau destul de accesibile pentru mine ca student la vremea aceea. Facultatea nu a fost de fapt ceea ce mă așteptam să fie, din păcate. Așa că a durat puțin până să găsesc ceva ce să mă atragă profesional.
Care a fost motivația ta de a face reconversie profesională în domeniul IT/ Python?
Pe când încă eram student, începusem să cochetez puțin cu ideea de a învăța un limbaj de programare pentru că, din câte auzisem, va fi util mai târziu în cariera pe care mi-o propusesem atunci. Am început să mă joc puțin cu Python și mi se părea fascinant. Eram aproape obsedat de ideea de a învăța cât mai multe și de a putea face cât mai multe lucruri cu limbajul acesta. Așa am realizat că, de fapt, asta este direcția în care vreau să merg.
Aveai cunoștințe despre tehnologiile cursului la care voiai să te înscrii, sau ai făcut research înainte?
Aveam cunoștințe minime. Jucându-mă cu Python înainte de a participa la curs am prins câteva din conceptele fundamentale ale limbajului.
De ce ai ales IT School?
Să aleg o academie unde să mă pot specializa a fost una din cele mai grele decizii. Am avut de ales între câteva academii. Am facut foarte mult research, am citit review-uri și am reușit să vorbesc chiar și cu câteva persoane care au trecut prin programele IT School. Feedback-ul lor pozitiv m-a convins în cele din urmă să aleg IT School.
Descrie-ne pe scurt experiența din timpul cursului.
Foarte mișto. Fiecare sesiune o așteptam cu entuziasm și curiozitate despre ceea ce urma să învățăm. Trainerul nostru venea de fiecare dată cu o atitudine motivantă și plecam de la sesiunea de curs cu gândul la următoarea. Conceptele care înainte păreau foarte complexe au început să devină mai simple și mai ușor de înțeles. Toate astea m-au făcut să rămân motivat pe tot parcursul cursului.
Ai avut temeri sau momente dificile în timpul cursului? Dacă da, cum ai reușit să le depășești?
Au fost momente dificile, da. Dar faptul că am continuat să învăț și să exersez și să pun întrebări trainerului despre absolut tot ce nu înțelegeam, în final am reușit să înțeleg fiecare lecție și să duc la capăt temele pe care le primeam, inclusiv proiectul final.
Cum au fost sesiunile de orientare în carieră din cadrul IT School?
Au fost extrem de utile. Nici nu mă gândeam că e posibil să faci un concept de CV ca acela care ne-a fost prezentat în sesiunile de orientare în carieră. Toate sfaturile despre job-hunting și interviuri au avut un impact masiv în felul în care mă pregăteam să obțin primul job. Cătălin a fost prompt și de ajutor de fiecare dată când am avut nevoie de un sfat.
Cu ce lecție ai rămas din partea trainerului?
Lecția care mi-a rămas întipărită în cap este că un limbaj nu este altceva decât o unealtă. Poți la fel de bine să bați un cui fie cu un ciocan, fie cu o piatră. Într-un final, vei ajunge la același rezultat.
Dar, în funcție de nevoie, unul poate fi mai eficient decat celălalt.
Cât timp a durat de la finalizarea cursului să obții un job?
Cam 1 an, dar asta probabil și din cauza faptului că am terminat cursul în timpul pandemiei, când lucrurile nu erau foarte bune în piața muncii. Am folosit acel timp sa învăț multe alte lucruri complementare cu cunoștințele obținute la curs și să dezvolt un portofoliu care m-a ajutat enorm în timpul interviului.
Pe ce funcție lucrezi în prezent și în ce constă activitatea ta?
De 2 ani lucrez ca Software Developer, în mare parte pe backend, la Amdaris. Activitatea mea constă în implementarea soluțiilor software, scrierea codului pentru a rezolva probleme specifice și colaborarea cu echipa pentru a asigura funcționalitatea și eficiența produselor clienților. Sunt implicat în diverse etape ale dezvoltării, de la analiza cerințelor la testarea și îmbunătățirea continuă a aplicațiilor.
Deși am făcut cursul de Python, acum lucrez foarte mult cu tehnologii din ecosistemul .NET precum C# și ASP.NET, la fel și cu tehnologii frontend precum Angular sau React.
Ce îți place cel mai mult la noul job/ domeniu?
Satisfacția unui nou feature lansat, găsirea și rezolvarea bug-urilor și oamenii/mentorii deschiși să ofere sfaturi și să te învețe ceea ce au învățat și ei.
What’s next for you? Ce obiective noi dorești să realizezi?
Acum mă pregătesc să ating pragul de Senior pe postul pe care-l ocup în momentul de față. Acesta e obiectivul principal și, în 2024, vreau să ajung cât mai aproape de realizarea lui.
Oferă un sfat celor care doresc o reconversie profesională și nu știu cum să facă primul pas.
Nu transforma partea financiară în motivație principală. Vei merge cu frâna de mână trasă. Fă un pic de research, dă-ți seama pe ce nișă ți-ar plăcea să profesezi. Învață un minim de cunoștințe și joacă-te cu ele. Dacă asta te face să vrei sa mult și să știi mai multe, înseamnă ca ai dezvoltat o pasiune. Alimenteaz-o și ești pe drumul cel bun.
Inspirat/ă de povestea lui Bogdan? Interesul sau simpla curiozitate către un alt domeniu îți poate deschide căi de a explora oportunități noi de avansare.
Iată cum ar putea arăta experiența ta de învățare în cadrul cursului nostru de Programare Python.